Eu cred despre Italia că e o țară minunată pentru că majoritatea oamenilor tineri au tatuaje.
Băiat a venit azi dimineață cu ideea inovatoare că ar putea exista o icoană prea făcătoare de minuni.
N-ar fi fain?
Să decidă ea de capul ei ce minuni să facă pentru tine și să fie unele pe care nici nu ți le dorești. Eu, una, o vreau în viața mea.
Tot din categoria băbuțe la înot
(pentru că, așa cum afirmă stimatul domn, doctorul lor de familie are acțiuni la sala asta)
două doamne la vestiar, discutau
- Câte bazine ai făcut azi?
- A, nu am putut să fac prea multe, azi am făcut chiar puține, numai 50.
M-am spăimântat și am plecat rușinată și cu stima de sine târându-se prin noroi.
Azi, ca o nepisică, înotam și eu flop flop în legea mea
când, deodată, intră în sala cu bazinul o băbuță
cu două bastoane
șontâc șontâc
abia se mișca.
După ce fac încă două bazine ajunge la apă
se bagă frumușăl în bazin
și dă-i!
cu superviteză,
mai mare decât a oricărui alt înotător de acolo.
Așa ceva…
Cum se poate binedispune o pisică încuiată în casă?
- studiu intensiv
- ceai de căpșuni+cireșe=love
- pisică torcătoare în poală
- aer de primăvară de afară
Eu mereu zic despre cum italienii sunt niște moi și pufoși, dar azi am descoperit că pot fi destul de răi și ei. Noi avem aia cu Plecat-am nouă din Vaslui/Și cu sergentul zece, dar ei au o chestie mult mai tare, cică Siamo trenta d’una sorte, E trentuno con la morte. Punct pentru ei, ce pot să zic.
Ieri la bar la chinezi, după ce am băut un Martini cu un gust foarte dubios, care probabil că stătea în sticlă din cele mai vechi timpuri, am cunoscut un super-erou. El ne-a povestit că, atunci când era tânăr, fugea 15 kilometri într-un sfert de oră. Adică avea viteza de 60km/h. Asta nu poate decât să mă bucure și, dacă l-aș fi cunoscut când era tânăr, l-aș fi angajat drept cărător-în-spinare.
El nu băuse Martini vechi și stricat.
Eu, când mă plictisesc în autobuz, mă uit la lume și mă joc un joc: încerc să ghicesc care sunt români. Apoi aștept să vorbească pentru a-mi confirma opinia.
Azi sunt foarte tristă - am greșit pentru prima oară. Am ales un bărbat despre care eram 130% convinsă că e român și, surpriză, când a vorbit la telefon am aflat că e rus. Viața mea și-a pierdut sensul.
